Care este cel mai bun pahar pentru vin? Răspunsul se bazează, evident, pe tipul vinului. Care este cel mai potrivit pentru a evidenția perlele unei șampanii bune? Care este cel mai potrivit pentru a gusta aromele complexe ale unui vin roșu? Sau, care este cel mai potrivit pentru degustarea unui vin alb? În acest articol vă vom prezenta totul despre paharele de vin.
PAHARE PENTRU VINUL ROȘU
Diferențele dintre paharele pentru vinul roșu și cele pentru vinul alb sunt, aparent, foarte similare. Pentru vinul roșu, paharele mai bombate sunt mai indicate. Însă, această formă a paharului despre care discutăm, nu este potrivită doar din punct de vedere estetic, ci și din punct de vedere practic.
Un pahar mult mai bombat oferă posibilitatea nasului să fie mult mai apropiat de vin și, automat, veți putea mirosi mult mai bine nuanțele și aromele complexe pe care vinul roșu le are. Aromele și senzațiile olfactive sunt așadar facilitate datorită oxigenării mai bune, favorizată de lățimea paharului.
O altă distincție ar putea fi remarcată între vinul roșu și cel alb. Pentru cel dintâi, paharele cu baza mai bombată sunt recomandate tocmai pentru facilitarea rotirii lichidului. Pentru cel din urmă, este suficient să folosim pahare medii, cu o bază mai îngustă.

Pahar balloon
PAHARE PENTRU VINUL ALB
Principala caracteristică a paharelor pentru vinul alb este forma alungită – comparativ cu forma puțin mai turtită, ca de balon, a paharelor pentru vinul alb – și mai puțin rotunjită. Așadar, paharele potrivite pentru vinul alb au deschizătura mai îngustă, pentru a păstra temperatura lichidului cât mai scăzută, tocmai pentru întârzierea oxigenării și, prin urmare, păstrarea aromelor – în general mult mai volatile comparativ cu vinul roșu.
Pentru cel roșu, cât și pentru cel alb ar trebui să alegem paharele corespunzătoare, în funcție de tipul vinului. Pentru vinul alb, cu o anumită vechime, ar fi bine să optăm pentru pahare mai mari. Spre exemplu, un pahar Renan destul de înalt, dar ușor închis. Pentru vinul tânăr, ar trebui să optăm mai de grabă pentru pahare mai mici, pentru a spori aromele și savoarea, iar degustarea lui să se facă prin înghițituri mici. Paharul de referință în acest caz este cel clasic, din fotografia de mai jos.

Pahar Tulip
PAHARE PENTRU ȘAMPANIE SAU VIN SPUMANT
Primul mit de care ar trebui să uităm: un pahar lat nu este în niciun caz cea mai bună alternativă pentru a ne bucura de o șampanie sau un vin spumant. Dacă paharul este foarte larg, aroma va fi ușor dispersată, iar înălțimea redusă nu va permite ca efervescența să fie atât de bine observată. Ca și concluzie, acest lucru este destul de inconfortabil din cauza riscului constant de revărsare a vinului. Cel mai bun pahar pentru șampanie și vin spumant este cel de tip flute. Lung și îngust, acesta facilitează și menține perluțele care se formează încet, dar constant. Mai mult, paharele mai înguste vor menține aromele pentru un timp mai îndelungat.

Pahar Flute
În cazul în care nu știați aceste lucruri, sperăm că acest articol v-a fost de mare folos și că acum știți totul despre paharele de vin.
Sursă: targetpoint.it