Cum să alegi canapeaua potrivită
Cum să alegi canapeaua potrivită, când aceasta necesită timp și discernământ? Partea a treia.
Tapițeria canapelei
Tapițeria unei canapele este adesea trecută cu vederea în favoarea formei și dimensiunii, dar este adevăratul element care face diferența. Atunci când vine vorba de a sta pe ea pentru a petrece o seară relaxantă cu prietenii sau să vizionezi serialul tău TV preferat. Amintiți-vă că ceea ce este în interiorul unei canapele este la fel de important ca și ceea ce este folosit în exterior.
Căptușeala este cea care determină confortul canapelei. Cadrul de susținere în general este din lemn și este dotat apoi cu sistem cu arcuri sau benzi elastice și în final cu căptușeala. Ea este formată din pernele șezutului și cele ale spătarului.
Cele trei tapițerii principale pentru canapele sunt:
Spuma poliuretanică
Un material elastic, spongios și ecologic, este cea mai comună căptușeală a canapelelor și oferă un suport solid, susținut, și un aspect structurat. Canapelele din spumă poliuretanică își păstrează forma în timp, chiar și la utilizare constantă. Ele necesită foarte puțină întreținere. În acest caz, trebuie acordată atenție indicelui: o spumă cu densitate mai mare își va păstra mai bine forma inițială, deoarece rezistența la compresiune va fi mai mare. În general, acest material își pierde aproximativ 15% din duritate în primele șase luni de utilizare. Pentru șezut o densitate bună variază de la 30 la 40.
Fibră
Fibra discontinuă de poliester conferă multă moliciune canapelei, lăsând senzația de a fi învelită ca într-o îmbrățișare. Este realizată din fire artificiale, goale, de poliester umplute cu aer. Ele se comprimă și elimină aerul în timpul șederii. În acest fel, fibra oferă o senzație de moale și un aspect de plin. De obicei, spuma poliuretanică este acoperită cu fibre pentru a oferi consistența potrivită, adică o moliciune de ansamblu potrivită pentru a susține greutatea corporală.
Pene
Penele dau senzația tipică de scufundare atunci când stai pe canapea. La fel ca și fibrele, penele oferă un aspect mai moale, mai puțin texturat decât spuma poliuretanică. Cu toate acestea, acel sentiment de confort necesită un efort constant, ceea ce înseamnă că pernele trebuie să fie îndoite și răsucite în mod regulat pentru a-și menține aspectul rotunjit. Penele singure se pot aduna, astfel încât penele sunt adesea amestecate cu vată sintetică. Confortul adevărat este dat de echilibrul dintre moliciune și rezistență la greutate, motiv pentru care nu este neobișnuit să găsim canapele cu căptușeală mixtă: miezul din spumă poliuretanică, celelalte două straturi din puf de gâscă.
În concluzie, alegerea canapelei potrivite pentru sufrageria ta poate fi dificilă, dar urmând și aceste sfaturi simple, poți reuși sa identifici în detaliu ce ti se potrivește sau ce nu.
Sfârșit